Proiecte de azi pe maine.

Ma uit la chinezi cum sacrifica in acest moment cateva generatii, ca peste 5-6 decenii sa fie prima putere mondiala. Sau la exemplul si mai extrem al catedralei din Koln, inceputa in 1248 si terminata in 1880. Recunosc ca ma uit cu jind la genul asta de gandire/fel de a fi, mai ales atunci cand majoritatea “obiectivelor”(sic) care vin cu o campanie publicitara pentru online suna sec si invariabil “generare vanzari” (cu extensia “acum” subinteleasa). Dar cum si eu sunt la fel de lipsit de rabdare cand vine vorba sa fiu platit la final de luna, parca ma simt mai putin chinez sau neamt, iar asta ma face sa fiu mai impacat cu mine insumi. Si, implicit, cu clientul caruia i-am generat vanzari cand teoria spunea ca brandul are nevoie de altceva.

Nu prea m-a prins Twitterul

Observ ca au trecut vreo cateva luni de cand nu am mai postat nimic pe Twitter. Asta fiindca ma face sa ma simt ciudat. E ca si cand as vorbi unei secte pe care nu o am. O secta formata din insi care, la randul lor, nu au o secta in spate – desi se comporta/scriu miniposturi ca si cand ar avea. Cred in valoarea conversationala a Twitterului. Insa ma vad nevoit sa recunosc ca cei cu care conversez fie cu placere, fie frecvent, in majoritatea lor inspaimantatoare nu se afla pe Twitter.Ce ma fac?

Nu-mi zice ca trebuie s-o punem de-o secta.

Publicitatea. Online.

Toata lumea vorbeste in industrie de “performance marketing”. Despre datele pe care le analizezi si cum pe baza acestora poti optimiza executiile, implicit costul per actiune. Parca cei care activam in mediul digital am sugera ca undeva, nu prea departe de noi, exista un fel de Matrix cu procese atat de standardizate incat succesul s-ar putea clona  la nesfarsit. Abia astept sa treaca moda asta, sa ne intoarcem la idee, sa scapam de advertisingul digital aseptic si insipid.  Sa ne intoarcem la nesiguranta ideilor care s-ar putea sa nu mearga, mai putin in cazul in care vor merge si vor depasi orice asteptari. Ca-n viata.

O fi de la primavara?

Cred ca din cauza primaverii am niste fantezii cu parfum de fezabilitate. Afara e soare iar eu astept sa vina un mail care sa-mi detalieze ce am de facut in urmatoarele 3 zile- cel putin. Iar asta ma oboseste peste poate. Si cum va anuntam deja, prin cap imi trec tot felul de “initiative” – pe care le recunosc: aproape sigur nu le voi pune in practica. M-am gandit insa ca ar fi bine sa le scriu. Nu stiu de ce, poate vine mailul pana la finalul articolului.

1. Imi place conceptul Thanksgiving. Bine, un pic mai nuantat. Ce-ar fi sa dedicam o zi in care sa multumim pentru ceva tuturor celor pe care ii cunoastem? Ma gandesc sa multumim macar in gand, ma gandesc ca ar fi tare sa multumim mai ales celor care nu prea ar merita.

2. As vrea sa ma mut la tara. Sa am o casa cu maxim 4 camere, dar neaparat cu baie. Sa am curte de vreo 3000 de metri cel putin, cu un deluşor in spatele gradinii. Sa lucrez de-acolo pentru bani nu mai mult de patru ore pe zi, restul timpului sa muncesc pentru altceva (gradina, paine, pasari etc).

3. As vrea sa creez un fel de refugiu. Un loc in creierul muntilor unde cei stresati pot sa vina sa dea un restart. Un fel de ashram pentru oraseni, fara sa pun presiune spirituala pe oameni. Sa le dau niste arcuri sa traga la tinta, sa asculte o muzica, sa vada un film, sa-si gateasca singuri. Acces numai pe recomandari si test de cultura generala.

4. Trebuie sa mai slabesc si sa nu mai fumez “ocazional” cate un pachet de tigari.

5. Cum se simplifica legea si arcurile sunt trecute toate la agrement, imi deschid un magazin de arcuri.

6. Imi iau trei hectare de vie. Daca se poate, le-as cupla cu ideea 2, sa fie aproape de casa si dealul despre care-ti ziceam mai devreme.

7. Era sa uit: trebuie sa castig premiul cel mare la loto – fara sa joc. Inca nu mi-am dat seama cum implementez conceptul, dar tare imi place. Poate cineva care citeste articolul asta joaca la loto, catiga si imi da mie marele pot. Hai ca se poate!

8. Din potul de la loto imi trag o echipa de fotbal. O sa apar zilnic la TV si o sa vorbesc corect gramatical si n-o sa injur – asa, de-al naibii, sa sochez pe toata lumea! Senzational!!!

Si ma opresc aici ca articolul asta devine din ce in ce mai ciudat. Si duce catre o zona pe care mai bine o ocolesc.

Iar mailul ala tot n-a venit…

The Fighter, un film care mi-a placut tare mult

Si asta nu doar pentru ca imi place boxul (mai putin k1 si altele asemenea).
E inspirat din viata lui Ward, un boxer care pentru mine va ramane in istorie pentru un meci epocal impotriva lui Gatti ( da, Gatti acela care l-a facut TKO pe Doroftei si i-a incheiat cariera). Chrisitan Bale e incredibil, a jucat atat de bine rolul unui drogat incat mi-era teama ca nu a avut cum sa-si mai revina dupa ce regizorul a spus ultimul CUT! Pentru filmul asta a luat Oscarul de rol secundar (la fel si actrita care a interpretat-o pe mama lui Ward). Nu e un film alb/negru, cu personaje bune sau rele, e un amestec de maretie si micime, de egoism cu daruire si mai ales de constienta si inconstienta. Putine clisee, sau mai bine zis nu mai multe clisee ca in viata reala. E un film datorita caruia poti incepe sa iubesti boxul.
Informatii mai multe despre film gasesti aici si ai mai jos extrase dintr-un meci istoric, care in film abia daca este sugerat:

Fiecare pasare pe limbile ei piere

i- urile sunt o mare problema in ziua de azi. Cei care scurteaza un i de la copii/copiii mai sunt cum mai sunt. Sunt in faza de incompetenta inconstienta. Dar cei care pun i-uri in plus, cu astia e altceva. Sunt in faza de incompetenta constienta. Simt/stiu ca le lipseste ceva si de-aia incearca sa suplineasca prin marirea numarului de i-uri.

Dar sa ia un tabel de conjugari, sa rezolve macar problema lui “a fi” – sau sa se uite in tabel cand au de scris o conjugare, neah. Mai degraba ajungi la solutia be: te faci copywriter si incepi sa scri (sic) in engleza. Si esti si mai cool. Insa mai jos am o captura de ecran care dovedeste ca poti s-o dai in bara in ambele limbi: in stanga, la poza de profil, expresiei englezesti ii lipseste un apostrof, iar celei in romana ii prisoseste un i.

Macar avem un balans de mare exceptie. Vorbim.

[click pentru marire foto]

P.S. Chiar daca avem toate formele in ordine, “viata nu are buton de restart” e foarte profunda…pardon -deep.
P.P.S. De fapt, cred ca ar fi buna o campanie care sa se numeasca “Don’t drink and write”.

Pe vremea in care Don Juan era avocat

Copy mortal

Ne mai putem aduce aminte de noi insine?

Azi la ora 6, in Aula Magna a Facultatii de Drept, se lanseaza proiectul fenomenulpitesti.ro. Inceput in 2010 de cativa pasionati, cu resurse proprii, grupul isi propune sa publice interviuri cu supravietuitorii, documente istorice si alte materiale care sa pastreze in memoria noastra ceea ce pare a fi “Cronica unei sinucideri asistate” (asa se numeste volumul editat in cadrul proiectului, alaturi de documentarul “Demascarea”)

Constient fiind ca Fenomenul Adi Mutu este mult mai prezent decat Fenomenul Pitesti in vietile multora dintre noi sau ca Pitesti apare cel mai des in discutii legate de autostrada, spun totusi ca ar fi bine sa ne vedem la Drept deseara. S-ar putea sa aflam lucruri noi – cu putin noroc chiar despre noi insine.

MacBook Air – un in store promo foarte destept

Probabil sunt cateva fire subtiri, transparente, care sustin “instalatia”, dar impresia generala ramane. E frumos cand atributul cel mai important al unui produs e sugerat, nu urlat. Habar n-am cine e autorul, insa il asigur de invidia mea eterna.