Faulturi tactice

Imi aduc aminte cat de tare m-a contrariat expresia “fault tactic” cand am auzit-o prima oara.
Aveam vreo 5 ani si ma uitam cu tata la un meci de fotbal.
Ma contraria faptul ca faultul nu se mai facea in situatia pe care o stiam eu, adica atunci cand era evident ca cel care are mingea este in situatie clara de a marca. Pe vremea cand eram copii, cam asta era singura situatie in care faultam voit.
Dupa ce a incasat ca de obicei un
“Cum adica?”
frontal, tata mi-a explicat ce si cum e cu tipul asta de fault.
Cel care faulteaza isi da seama ca daca nu opreste din timp actiunea adversarilor, se va ajunge intr-o situatie periculoasa unde va fi nevoit sa faulteze in careu, cel mai probabil, si mai bine opresti actiunea din timp decat sa te trezesti ca ii dai adversarului nu doar o lovitura libera, ci un 11 metri. Si iti mai iei si un rosu, pe cand la un “tactic” mai poti scapa si cu un galben.
Tare m-a intristat sa aflu ca se face asa ceva in fotbal. Dar si mai tare m-a intristat continuarea: “Se mai fac faulturi tactice pentru a scote adversarul din ritm.
[cum adica?]
Adica atunci cand ii iese totul ( paseaza, dribleaza tot, da gol dupa gol) incepi sa ii fragmentezi jocul prin orice mijloace. Faulturi, mingi trimise in aut, te prefaci accidentat si stai minute intregi pe jos, de-astea…

Cred ca aceea a fost ziua in care fotbalul si-a pierdut iremediabil inocenta in ceea ce ma priveste. Dar trebuie sa recunosc ca din arsenalul stiintei mele de a fi fericit, faultul tactic e la loc de mare cinste. Spre exemplu, am abservat ca Internetului ii cam ies toate in ultimele ore: ma tine ba in mailuri, ba pe Facebook, ba pe Hotnews, ba pe messenger – asa ca am decis sa ii trag un fault tactic si sa ies la o plimbare in soarele asta atat de tentant. Si cu ocazia asta imi iau cu mine si un aparat foto cu film, sa mai fac un fault tactic si digitalului, ca parca prea ii ies toate pasele in ultimii ani si se comporta de parca ar fi nationala Braziliei.

Hai s’avem o saptamana faina!