Un inel in zapada

Ma suna pe la pranz un prieten cu care urma sa ma vad 5 minute pe seara.

El:  Man, sa nu uit sa-ti spun cand ne vedem ce-am patit azi pe strada.

Eu: Ai patit ceva rau?

El: Nu, mah, de bine. Am avut o experienta (se gandeste o secunda, apoi spune hotarat)…MISTICA!

Wow! Poti fi sigur ca iti aduc aminte. Mai ales ca prietenul in cauza  nu e genul care sa aiba revelatii pe strada, ci mai degraba citind o demonstratie matematica. Vine seara, ajunge omul la mine si imi spune ce-a patit.

Era pe strada, un pic dupa pranz. In fata lui o femeie se apleaca brusc si ridica ceva triumfator din zapada: un ditamai inelul de aur. Se uita la inel oarecum nedumerita, se intoarce brusc spre omul nostru si ii spune:

“Azi e ziua ta norocoasa! Eu sunt pocaita si nu port aur, ia-l tu si da-mi si mie niste bani sa-mi iau ceva de mancare”.

Prietenul meu, ca in transa, baga mana in buzunar si-i da toti banii lichizi pe care ii avea la el, cateva zeci de lei. Norocul lui ca avea doar atat, pentru ca, bineinteles, inelul era de alama. I-a spus-o dupa 5 minute tipul de la amanet “De la usa, nici macar nu s-a ridicat de pe scaun :))”. L-am intrebat cum naiba de a actionat asa, ca existau mai multe scenarii posibile. El mi-a spus ca nu are habar, parca a fost hipnotizat, asa a gandit pe loc, habar nu are nici ce-ar fi facut cu banii pe care i-ar fi luat pe inel in caz ca era de aur. Poate ii dadea cuiva amarat (e in stare, intre noi fie vorba), poate imi facea mie un cadou, poate i-ar fi jucat la loto, in fine. Nimeni nu stie, deci nu conteaza. Oricum, daca am invatat ceva temeinic in astia 33 de ani pe care i-am trait e sa nu cred ca as actiona altfel decat cineva fara sa fiu la propriu in situatia lui. Oricum, povestea are un happy end:

– Si ce faci cu inelul? il intreb eu.

– Pai o sa il pastrez toata viata. Nu valoreaza nimic in bani, dar cred ca este un training cu un raport calitate/pret al naibii de bun.

P.S. Un final de vis ar fi, in fantezia mea, ca femeia in cauza, care sigur va mai repeta figura, sa traiasca urmatorul schimb de replici:

– Uite, mamaie, eu sunt pocaita, nu port aur. Da-mi niste bani pe el sa-mi iau ceva de mancare.

– Bine, mamaie. Eu sunt roman si ce gasesc de valoare pe strada duc la Politie. Hai sa mergem sa il predam acolo, si pe drum iti iau si ceva de mancare.