Colectia de iarna din sufletele noastre

Genul asta de mesaj evident- unii fac fashion si altii umbla in pielea goala de saracie– a inceput sa ma enerveze tare rau de ceva vreme.

Da, stim. Unii isi iau haine de firma. Si mai multi folosesc laptopuri, si mai multi au masini de 100-50-20-10-5 mii de euro sau de la bulgari. Dai 3 euro pe o cafea la mall. Ba chiar iti permiti nesimtirea sa iti iei carti de la 10 euro in sus, cand altii mor de foame. Platesti 300.000 de euro in 35 de ani pentru un apartament de 120 de mii.   Cu banii astia, undeva in Africa ai fi construit case pentru un sat intreg.

Dar stii ce? Lasa astea, simte-te bine, ca doar nu-ti iei haine din colectia de iarna de la Versace. Si da share la un astfel de print, apoi vei simti ca esti peste cei care fac fashion. Daca dai si un sms cu suprataxa, chiar poti spera la un scaun in primele randuri in locul cu verdeata.

Sau ai putea sa nu imbratisezi discursuri manipulative ca cel din printul asta. Si sa devii constient ca in imediata ta vecinatate e un amarat pe care il poti ajuta. S-ar putea sa nu ti se para atat de spectaculos ca aproapele din Africa, insa si aproapele de Romania e malnutrit, nescolit, maltratat sau singur. Cu genul asta de atitudine, din aproape in aproape, poate o sa ajungem si la aproapele din Africa. Altfel riscam sa ramanem cu ochii pironiti in departare si atat.

P.S. Cei care ma cunosc stiu deja cat de mult imi repugna industria modei. Mi se pare degradant ca fiintele umane sa devina accesorii ale hainelor pe care le poarta. Si mi se pare uluitor sa glorifici in halul asta superficialitatea (care nu intamplator vine din latinescul superficies = suprafata).Dar cunosc cazuri de oameni din aceasta industrie care sunt implicati in actiuni caritabile reale. Asa ca, la urma urmei, ce imi place sau imi displace mie devine irelevant pentru discutia sau printul de mai sus. Ar trebui sa judecam pomul dupa roadele pe care le face si atat. Sau si mai bine ar fi sa ne uitam doar la pomul pe care il vedem in oglinda si sa il judecam doar pe acela.