Ne-am dat naibii

Găsesc în ideea construirii Catedralei Mantuirii Neamului un sâmbure de rasisim, idee în sine care mă deranjează foarte tare ( iau aici în calcul şi rudele sale xenofobia sau fundamentalismul religios/ideologic).
Rasismul îmi repugnă enorm prin faptul că aglutinează şi anulează persoanele într-o masă amorfă, asupra căreia aplică hodoronc-tronc o judecată de valoare peiorativă. Şi, deşi nu de puţine ori am avut ocazia sa văd susţinători fervenţi ai rasismului care admiteau că au avut relaţii umane normale cu indivizi facând parte din rasa pe care o blamau, toţi recurgeau la “argumente” de tipul “excepţia confirmă regula”. Hm, sper sa inţelegem odată cu toţii că din punct de vedere logic, excepţiile fac tocmai pe dos, adică infirmă regula.

Revenind la catedrala mai sus pomenită, mă revoltă faptul că însăşi denumirea ei este dovada unui raţionament asemănător: aplică mântuirea(concept exclusiv individual şi transnaţional, cel puţin după ştiinţa mea) ca o ştampilă unei mase de oameni care au in comun “neamul”.
Eu nu am nici un prieten care îmi e prieten doar pentru că este dintr-o anumită etnie, rasă sau religie. Mi se pare normal sa nu am nici duşmani pe aceleaşi criterii. Îmi aleg prietenii unul câte unul, îi preţuiesc sau îi pierd pe fiecare în parte. De-asta aştept în tot acest timp să se ridice măcar un mic locaş numit Bisericuţa Mântuirii Omului.
Ştiu, am de aşteptat, nu gluma.