Sindromul Yola

Yola vine de la genul ăla de poze în care individul se aşează în faţa unui “obiectiv turistic” recognoscibil. Spre exemplu, poza de mai jos este o Yo,la Barcelona:

Sursa: aici

Ok. Nimic nou sub soare, am văzut toţi poze de-astea, cu un pic de noroc avem câteva chiar cu noi. Nu vreau să insist în direcţia asta, nici cu interpretări, nici cu miştouri. Voiam doar să-ţi semnalez şi ţie faptul că Yola a suferit o mutaţie şi nu mai depinde de fotografii. Ia nişte tweet-uri la întâmplare şi o să vezi cum multe dintre ele sunt Yola:
“Mă duc la TED”, “Ma întâlnesc în 20 de minute cu Pleşu”. Astea, de obicei, apar la insi care nu scriu cu lunile, dar devin brusc activi cand au ceva “extraordinar” de comunicat. In cazul ăsta, masca nonşalanţei aduce un plus de haz situaţiei.
In alte cazuri, Yola sunt deghizate:
“Am un bilet in plus la Scala din Milano, la Aida, in martie 2011. Il vrea cineva?”
“Mi-e dor de o plimbare pe plaja de la Cannes”. Evident, tot cu Yola avem de-a face.
Ei, şi?
Păi mai nimic, aproape. Doar că mi-ar plăcea să audă cât mai multă lume despre Sindromul Yola şi să înceapă, încet-încet, să se trateze. Asta înseamnă nu neapărat să excludă orice este meta-ordinar din fluxurile sociale, ci doar să fie atenţi ca nu cumva să ajungă în acel punct în care viaţa lor, reflectata in social media, sa pară plină de sens şi de evenimente epocale.
Pericolul cel mai mare nu e neapărat ca cei care îi citesc să creadă asta, ci ei înşişi.
P.S. Eu am început deja un tratament intensiv, imi place mie să cred că e doar unul profilactic.