Barbati in travaliu

Nu-mi iese din cap o fraza spusa de Nichita Stanescu. Spunea cumva ca barbatii sunt niste femei ratate, care creeaza tot felul de opere din neputinta de a naste. Mi-aduc aminte de maxima asta de fiecare data cand un cunoscut de sex masculin trece printr-o asemenea experienta uluitoare. Sa fie doar experienta unui martor? Probabil imi va veni randul si mie sa traiesc asa ceva, si atunci voi afla – imi spun de fiecare data pentru a ma impaca cu lipsa unui raspuns clar.

Azi un prieten a devenit tata. Am apucat sa vorbesc cu el cateva minute. 3,600/ 52 de cm/bebele e bine / mama e bine – am inteles printre rasuflarile lui intretaiate. “e al meu!” a mai adaugat la un moment dat, fara vreo aparenta legatura cu ceva spus anterior. insa, probabil, avea legatura cu tot ceea ce spusese anterior. Dupa ce am inchis telefonul, am inceput sa ma indoiesc de axioma poetului care imi tot bantuie confuzia identitara cand vine vorba de nastere. Incep sa cred ca barbatul are partea sa de travaliu, in sensul ca re-naste odata cu cel care tocmai se naste.