Ce scriu acum are legatura cu articolul anterior. E vorba tot de retelele sociale care au inceput sa-si piarda – culmea – caracterul social. Asta datorita faptului ca, in ton cu vremurile, oamenii au fost interesati mai mult de cantitatea celor din listele de prieteni, si nu de calitatea lor.

Ai fost tentat sa ai multi friends pe Facebook sau followeri pe Twitter. Incet-incet,  te-ai trezit ca pe contul tau ai si colegii de liceu, si seful in fata caruia vrei sa pari un tip sobru si profesionist. Plus fata pe care vrei sa o impresionezi. Te-ai cam purta cool cu vechii prieteni,

ai da toata ziua linkuri despre articole profesionale sa le vada seful – chiar si in weekend, de ce nu – ai fi sarmant si ai posta melodii romantice sperand ca ea sa-ti dea un “like” in cele din urma. Dar daca postez un Bon Jovi rad prietenii de mine. Daca fac glume porcoase, o ia la fuga tipa. Daca postez in timpul serviciului, se prinde seful de ce fac pe net.

Le poti face pe toate in acelasi timp? Desi solutii ar fi, e cam greu. Si in loc sa socializezi, taci. Mai ales cand la un moment dat te trezesti in lista cu vreo 300 de insi despre care habar n-ai. Cine naiba sunt astia? Ii cunosc si i-am uitat, sau…? Cum sa ma port, ce sa spun sa n-o dau in bara in vreun fel sau altul? Mai bine tac. Si altii la randul lor vor tacea, pentru ca sunt in aceeasi situatie in care sunt si eu. Si comunitatea se transforma in adunatura, o suma de straini in mijlocul carora nu te poti manifesta liber.

Situatia e foarte asemanatoare cu cele doua tipuri de comunitati: cea de la sate, in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea si cea de la oras in care oamenii se inghesuie unul intr-altul fara sa stie macar cum ii cheama. E asemanatoare, dar parca un pic mai rea.

Din pacate, chiar printre oameni de interactive mai auzi intrebari de genul: “Cati foloweri ai pe Twitter?” – “Cati friends ai in Facebook?”. Asta e