Nesiguranta zilei de maine

Observ ca, pe masura ce inaintez in varsta, tot mai putina lume ma contrazice.
Probabil, multi dintre cei cu care intru in dialog au obosit sa dezbata argumentat.
Oricum, nici prin cap nu-mi trece ca brusc, peste noapte, am devenit fie oracol,

fie nebunul cu care nu e bine sa te certi.Dincolo de toate astea, la cei treijde de
ani si un pic ai mei, am observat ca cel mai mult ii socheaza la mine lipsa lucrurilor sigure (cum ar fi, la gramada –
casa, masina, copilul-nu neaparat in ordinea asta) si, deopotriva, relaxarea cu care eu as privi
aceste carente majore, zice-se. Doar cativa din generatia certitudinilor
(40+ in Bucuresti, in provincie incepe de la 25+, odata cu aparitia copilului)
indraznesc sa ma intrebe, cu o jumatate de gura:
“cum pot trai asa, fara nimic sigur in viata ta?”
Si am raspuns si eu cam tot cu o jumatate de gura, cu argumente inteligibile pentru target (ba ca-i criza, ba ca inca sunt tanar etc).
Am raspuns asa pentru ca nu vreau sa descurajez total pe cei care ar indrazni sa-mi puna o intrebare, ca altfel
m-ar fi trecut la categoria nebuni de legat.
Va spun insa voua- cred ca tot ceea ce e sigur in viata miroase
a moarte. Miroase a cel mai “cert” lucru din viata asta. Mi-e al naibii de clar ca certitudinea asta ultima
a infestat cu putregai toate celelalte certitudini, cu atat mai amorfe cu cat pot fi evaluate in bani.
Si nu pot sa nu ma intreb – oare atunci cand voi fi inconjurat, iremediabil, de certitudini de tot felul,
ba, mai mult, cand le voi vana cu inversunare, in ce cheie le voi mai decoda, in asa fel incat sa nu ma cert cu mine insumi ?!

Pana una alta, maine nu-mi iau masina, casa nici atat. Dar poate o sa ascult vreo melodie aparte, o sa citesc vreun rand memorabil, poate o sa ascriu chiar eu unul. Sau poate ca nu. Dar gandul asta imi da senzatia ca miros al naibii de bine!