Despre legile scrise si nescrise ale gramaticii

O prietena de-a mea, Andreea, mi-a semnalat o greseala strecurata intr-unul dintre statusurile mele de Twitter. Enuntul buclucas e asta:

cum spunea un bun prieten de-al meu, “sunt propriul meu feed”: http://xuri.ro/k .

Andreea spune:

Greseala este la: “prieten de-al meu” – trebuia “prieten de-ai mei”…explicatia pe scurt: fara cratima ai spune prieten dintre prietenii mei, nu prieten dintre prietenii meu. Legile scrise ale gramaticii academiei. :D.

Avand in vedere ca e o problema destul de controversata, am decis sa mut aici discutia de pe Facebook, pentru ca blogul e mai vizibil si dezbaterea poate fi de folos si altora. Poate chiar ajungem la o concluzie, cine stie 🙂 .

Inapoi la argument.

Intai voi face o declaratie personala. Nu vad gramatica limbii romane ca fiind un sistem 100% aritmetic, nu o vad nici ca pe un set de legi care trebuie respectat cu sfintenie. O vad ca pe un organsim viu, usor adaptabil. Cred mult mai mult in logica decat in legile gramaticale date de Academia Romana (un alt exemplu in afara celui discutat acum este impunerea formei unice “niciun” sau stipularea pluralului “visuri” ca fiind singurul corect – sa astepte ei mult si bine pana voi spune cuiva “visuri placute!”).

In cazul de fata, Gramatica Academiei (apropo, din cate stiu, ultima editie e cea pe care o am si eu, din 1966!!!) da dreptate prietenei mele, argumentatia fiind exact cea enuntata de ea. Stie fata! 🙂

Logica mea insa este foarte revoltata. Si iata de ce:

  1. Mi se pare ilogic/fortat ca in acest caz forma de singular si cea de plural sa fie aceeasi: un prieten de-ai mei/la fel cu/ niste prieteni de-ai mei.
  2. In cazurile astea “de” nu mi se pare nicidecum sa aiba batut in cuie sensul “dintre”. Exemplu: “o poza de-ale tale a aparut in Click!” in loc de “o poza de-a ta a aparut in Click!” ?. Trecem peste cum suna, atentie la nuanta: in primul caz – poate fi vorba de o poza pe care o detii, in al doilea aproape nimeni nu s-ar indoi ca este vorba de o poza in care apari chiar tu. Asta am spus-o ca sa arat ca in cazurile astea sensul lui “de” nu este intotdeauna “dintre”.
  3. Decurge din cele 2 puncte de mai sus. Acest caz este unul in care avem un cuvant desemantizat. Aici “de” are DOAR un rol de legatura. Daca il eliminam complet, sensul enuntului nu are deloc de suferit: “un prieten de al meu”. Insa am ales sa ma exprim spunand “un prieten de-al meu” pentru ca simt acest enunt ca fiind unul mai plin. Probabil din cauza argumentului de la punctul 4.
  4. E vorba de uzante. Academia ar trebui sa tina cont de ele, sau macar noi cand aplicam ce spune Academia. Bine, asta nu inseamna ca militez, spre exemplu, pentru colapsarea formei de persoana I singular la mai mult ca perfectul cu forma de plural – adica sa fie corect “noi mancasem” in loc de “noi mancaseram” – pentru ca toata lumea face greseala asta. Spun doar ca “legiuitorii” ar trebui sa mai scoata din cand in cand capul din hartoage si sa se uite in jur. Uneori limba se dovedeste a fi mai desteapta decat ei.

Cam asta e.

Probabil discutia va continua la comentarii. Cred insa ca numai cu greu voi putea fi convins sa scriu, spre alt exemplu, ca in cazul de fata este vorba doar de o  alta dambla de-ale mele 😉

P.S. Ii multumesc Andreei pentru observatii. Sunt mandru sa am in lista de prieteni pe cineva care stie gramatica atat de bine.