: dragos voicu

Despre legile scrise si nescrise ale gramaticii

Posted by Dragos Voicu under Copywriting

O prietena de-a mea, Andreea, mi-a semnalat o greseala strecurata intr-unul dintre statusurile mele de Twitter. Enuntul buclucas e asta:

cum spunea un bun prieten de-al meu, “sunt propriul meu feed”: http://xuri.ro/k .

Andreea spune:

Greseala este la: “prieten de-al meu” – trebuia “prieten de-ai mei”…explicatia pe scurt: fara cratima ai spune prieten dintre prietenii mei, nu prieten dintre prietenii meu. Legile scrise ale gramaticii academiei. .

Avand in vedere ca e o problema destul de controversata, am decis sa mut aici discutia de pe Facebook, pentru ca blogul e mai vizibil si dezbaterea poate fi de folos si altora. Poate chiar ajungem la o concluzie, cine stie .

Inapoi la argument.

Intai voi face o declaratie personala. Nu vad gramatica limbii romane ca fiind un sistem 100% aritmetic, nu o vad nici ca pe un set de legi care trebuie respectat cu sfintenie. O vad ca pe un organsim viu, usor adaptabil. Cred mult mai mult in logica decat in legile gramaticale date de Academia Romana (un alt exemplu in afara celui discutat acum este impunerea formei unice “niciun” sau stipularea pluralului “visuri” ca fiind singurul corect – sa astepte ei mult si bine pana voi spune cuiva “visuri placute!”).

In cazul de fata, Gramatica Academiei (apropo, din cate stiu, ultima editie e cea pe care o am si eu, din 1966!!!) da dreptate prietenei mele, argumentatia fiind exact cea enuntata de ea. Stie fata!

Logica mea insa este foarte revoltata. Si iata de ce:

1. Mi se pare ilogic/fortat ca in acest caz forma de singular si cea de plural sa fie aceeasi: un prieten de-ai mei/la fel cu/ niste prieteni de-ai mei.
2. In cazurile astea “de” nu mi se pare nicidecum sa aiba batut in cuie sensul “dintre”. Exemplu: “o poza de-ale tale a aparut in Click!” in loc de “o poza de-a ta a aparut in Click!” ?. Trecem peste cum suna, atentie la nuanta: in primul caz – poate fi vorba de o poza pe care o detii, in al doilea aproape nimeni nu s-ar indoi ca este vorba de o poza in care apari chiar tu. Asta am spus-o ca sa arat ca in cazurile astea sensul lui “de” nu este intotdeauna “dintre”.
3. Decurge din cele 2 puncte de mai sus. Acest caz este unul in care avem un cuvant desemantizat. Aici “de” are DOAR un rol de legatura. Daca il eliminam complet, sensul enuntului nu are deloc de suferit: “un prieten de al meu”. Insa am ales sa ma exprim spunand “un prieten de-al meu” pentru ca simt acest enunt ca fiind unul mai plin. Probabil din cauza argumentului de la punctul 4.
4. E vorba de uzante. Academia ar trebui sa tina cont de ele, sau macar noi cand aplicam ce spune Academia. Bine, asta nu inseamna ca militez, spre exemplu, pentru colapsarea formei de persoana I singular la mai mult ca perfectul cu forma de plural – adica sa fie corect “noi mancasem” in loc de “noi mancaseram” – pentru ca toata lumea face greseala asta. Spun doar ca “legiuitorii” ar trebui sa mai scoata din cand in cand capul din hartoage si sa se uite in jur. Uneori limba se dovedeste a fi mai desteapta decat ei.

Cam asta e.

Probabil discutia va continua la comentarii. Cred insa ca numai cu greu voi putea fi convins sa scriu, spre alt exemplu, ca in cazul de fata este vorba doar de o  alta dambla de-ale mele

P.S. Ii multumesc Andreei pentru observatii. Sunt mandru sa am in lista de prieteni pe cineva care stie gramatica atat de bine.

Viata bate filmul. Da’l bate de suna apa-n el!

Posted by Dragos Voicu under Alti demoni

Ce are copywritingul cu prefectura – pardon- cu totalitarismul ?

Posted by Dragos Voicu under Copywriting

-dedicat lui Serban Alexandrescu

Ma intreb de vreo cateva zile daca omul are o inclinatie nativa pentru totalitarism. Intrebarea s-a nascut pornind de la anumite lucruri care ma deranjau…cam dintotdeauna. Sa ma explic.

Daca ar fi sa ma refer strict la totalitarism, as vorbi despre o forma de guvernamant ideologic in care activitatile culturale, sociale, economice, politice, spirituale etc sunt subordonate unui conducator de stat. Cum traim intr-o societate democratica –zice-se- si nu intr-un sistem totalitar, o sa va propun o alta paradigma. Paradigma ar suna cam asa: suntem in primul rand guvernati de alegerile (mai mult sau mai putin constiente) pe care le facem. Acestea au asupra noastra o putere despotica, tot de noi oferita. As spune ca, fara sa ne dam seama, avem o inclinatie intrinseca pentru totalitarism. Si mai cred ca facem asta pentru ca aderarea la orice astfel de sistem “pacifica spiritul”.

O sa pun fata in fata cateva scurte exemple comportamentale pe care le-am avut in cap cand am ajuns la concluzia asta.

Fanaticul. Adera total la o ideologie (de obicei religioasa) care ii guverneaza toate alegerile: stie ce are voie sa manance si ce nu, cand are voie sa faca sex si cand nu, care sunt poruncile pe care trebuie sa le indeplineasca si pacatele de care trebuie sa se fereasca. Confortul psihic este unul real, accesibil imediat dupa acceptarea fara rezerve a ideologiei.

Militarul. Accepta programatic un set de reguli bine stabilit. Raspunderea lui este nula, rezumandu-se doar la executarea ordinelor. Varful ierarhiei preia toata presiunea psihica, in timp ce toti cei din treptele inferioare pot dormi linistiti, indiferent de victimele pe care le-au facut. Ei doar “au urmat ordinele”. Constiinta lor este curata.

Corporatistul. Are un program fix. Stie cand e liber si cand nu. Stie care sunt procedurile si pasii pe care trebuie sa-i parcurga pentru a ajunge in top. Adera la sistemul de valori al corporatiei si isi asuma voluntar si sincer misiunea de evanghelizare a “necredinciosilor” – primii care sufera “convertirea” fortata fiind cei apropiati.

Publicitarul. Recurge la retete. Foloseste SIT sau metalimbaj de tip NLP pentru executii pe banda -cam de nota 8. Crede in epitete de tipul “genial”, chiar daca se refera la niste executii sablon. Nu mai creaza, ci aplica. Dar n-ar accepta niciodata sa i se retraga titlul de “creativ”. Oricum, “aplicant” cam zgarie urechea, nu-i asa?!

Si ma opresc aici cu schitele tipologice. Comunistul nostalgic e un alt exemplu pe care l-as fi putut evoca, dar mi se parea prea facil. Dar mai vad inca urmari vii ale totalitarismului de tip comunist in expresii ca “siguranta zilei de mine” – pe care le aud chiar si la insi de numai 20 de ani.

Exemplele de mai sus sunt unele brute, ilustrative si deloc exhaustive sau absolute. Manifestarile totalitarismului sunt insa mult mai subtile si nu se opresc aici. Fie ca alegi sa te imbraci smart (sau stupid) casual, fie ca alegi un brand in locul altuia, ca alegi sa fii fidel partenerului de viata sau nu, sa mananci disociat sau vegetarian – nu prea ai cum sa scapi. Poti, cel mult, sa alegi calea cea mai grea: sa-ti creezi propriul sistem valoric la care sa aderi zilnic si sa-l imbunatatesti la fel de des. Insa chiar si in acel caz, e bine sa incerci, macar din cand in cand, si altceva. Suna a loc comun, dar numai asa poti evolua.

Cred ca am cam raspuns la intrebarea din titlu. Dar o sa merg mai departe si o sa mai ma/va intreb daca te poti salva de totalitarismul ideologic facand copywriting ? Raspunsul meu este: Da, copywritingul te poate salva (partial, desigur) de totalitarism, la fel ca orice alta activitate umana – pe care insa alegi s-o faci constient. In ciuda faptului ca asa dureaza mai mult, ca risti sa ti se respinga executia, ca nu vei reusi sa adormi la noapte intorcand conceptul pe toate partile. Si mai recomand asa, ca sa nu se cada in totalitarismul anti-reteta, sa mai dam din cand in cand si cate o executie sablon. Prinde bine la “genialitate”.

Headline ce nu s-ar vinde niciodata:

Posted by Dragos Voicu under Alti demoni, Copywriting

Durerea ta de cap e doar in capul tau !

Fara tag-uri…

Posted by Dragos Voicu under Alti demoni

Cele mai tari farse sunt alea pe care ti le faci singur, nu-i asa?!

De 1 Aprilie, un filmulet pe bune. Vorbim, daca mai avem cuvinte…